Adaugat in CRONICI - in data de 4th August 2008

03.08.2008: Steaua – Fc Brasov = 2-1 [Etapa 02]

Dupa umilinta de la Vaslui, sosirea celor din Brasov in frunte cu Razvan Lucescu, nu era un semn bun pentru echipa noastra. Si dupa cum (inca) jucam, la meciul cu cei de la Galatasaray nu vom avea mari realizari. Am marcat un gol superb printr-o reusita a lui Moreno (cu concursul lui Stelea – ce per total a jucat senzational), am fost egalati cand nu ne asteptam si printr-o noua eroare a lui Zapata (baiatule, am inceput campionatul!), iar golul victoriei a fost adus de Arthuro, un jucator de la care dorim sa aiba explozia lui Thereau.
Cu tot sezonul concediilor si al vacantelor, grupurile din peluza Sud au fost bine reprezentate. Din pacate insa, putine steaguri au fost fluturate. Din punct de vedere vocal, am avut o prestatie medie, se putea mult mai bine, insa se vede clar ca jocul echipei influenteaza intr-o oarecare masura nivelul cantecelor. In ultimele minute ale jocului s-au auzit doar cei din Brasov, nu foarte putini cum credeam la inceputul meciului, dar situatia s-a schimbat imediat ce a fost marcat golul 2.
Ne asteapta o deplasare foarte lunga, la Iasi, intr-o zi a saptamanii in care nu am mai jucat de mult timp. Salutari inca o data celui ce face programul partidelor, il invitam sa caute in arhiva site-ului gandurile bune ce ii sunt adresate la fiecare etapa.

Subiecte asemanatoare: